Marina, Dubaj, Zjednoczone Emiraty Arabskie © Shutterstock

Dubai este celebru pentru luxul său, arhitectura spectaculoasă și cultura bogată. Numeroase atracții, unele dintre ele exclusiviste, atrag turiști din întreaga lume. Dubai impresionează şi prin peisajele sale și atmosfera unică. Citeşte ȋn continuare ce trebuie să ştii atunci când vizitezi Orașul Viitorului!

Unde se află Dubai?

Dubai este cel mai mare oraș din Emiratele Arabe Unite și capitala emiratului Dubai, unul dintre cele șapte care alcătuiesc Emiratele Arabe Unite. Aflat pe coasta sudică a Golfului Persic, se învecinează cu Abu Dhabi la sud, Sharjah la nord-est și Oman la sud-est.

Orașul este o destinație turistică importantă și joacă un rol-cheie în afacerile internaționale datorită poziției sale strategice pe ruta comercială dintre Europa și Asia.

Pe ce continent se află Dubai?

În sud-vestul Asiei.

În ce țară se află Dubai?

În Emiratele Arabe Unite (EAU).

Ce poți face în Dubai – atracții turistice

Există o gamă largă de activități recreative pe care le poți încerca în Dubai, precum safari în deșert, schi în mall-uri și sporturi acvatice. Această destinație este faimoasă pentru mall-urile sale luxoase și piețele tradiționale. Poți să te bucuri de cumpărături și să explorezi aceste locuri minunate.

Atracții care merită văzute în Dubai

Există multe lucruri minunate care așteaptă să fie descoperite în acest oraș uimitor prin splendoarea și grandoarea sa. Ce atracții ar trebui să incluzi neapărat în planurile tale?

Muzeul viitorului
Muzeul viitorului © Shutterstock

Muzeul viitorului

Înființat de Fundația Dubai Future în 2022, muzeul expune previziuni privind modul în care tehnologia și societatea vor evolua în următoarele decenii şi combină o expoziție tradițională cu standuri interactive sau chiar elemente surprinzătoare şi spectaculoase.

Dubaj Marina, Zjednoczone Emiraty Arabskie © Shutterstock
Dubai Marina © Shutterstock

Dubai Marina

Un cartier bogat, cunoscut în principal pentru exclusivismul său, cu restaurante de lux și plaje. Abundă ȋn cafenele elegante, magazine diverse, precum și târguri de artizanat pe care le poţi vizita în timp ce te plimbi pe promenada de pe malul apei.

Mall Dubai
Mall Dubai © Shutterstock

Dubai Mall

Cel mai mare centru comercial din lume, deschis ȋn 2008. Găzduiește peste 1.200 de magazine și mai mult de 120 de restaurante și cafenele. Se remarcă în special showroom-urile brandurilor de lux.

Burj Khalifa
Burj Khalifa © Shutterstock

Burj Khalifa

Cea mai înaltă clădire din lume (828 m înălțime), un simbol al Dubaiului construit în 2010. Turiștii pot urca până la una dintre cele două puncte de observație: la etajele 124/125 și 148. Clădirea găzduiește, de asemenea, celebrul restaurant At.mosphere la etajul 122, un muzeu în care este prezentată construcția sa și alte atracții.

Gold Souk, Dubai
Gold Souk, Dubai © Shutterstock

Gold Souk

O piață de aur în districtul comercial din Deira. Piața are peste 380 de vânzători, dintre care majoritatea oferă bijuterii.

Dubai Frame
Dubai Frame, © Shutterstock

Dubai Frame

O structură neobișnuită ȋn formă de ramă care servește drept monument, muzeu și observator, situată în Parcul Zabeel. Este cea mai mare ramă din lume – 150,24 m înălțime și 95,53 m lățime.

Palm Islands
Palm Islands © Shutterstock

Palm Islands

Cele mai mari insule artificiale din lume. Cele 3 insule (Palm Jebel Ali, Palm Deira și Palm Jumeirah) formează un aranjament în formă de palmier. Acestea sunt capodopera Dubaiului și au fost numite chiar a opta minune a lumii. Găzduiesc hoteluri de lux, restaurante și plaje.

Parcuri tematice ȋn Dubai pentru intreaga familie

Legoland Dubai si noul Legoland Water Park, Bollywood Parks Dubai, Motiongate Dubai si IMG Worlds of Adventure, cel mai mare parc tematic de interior din lume, sunt printre optiunile pentru o vacanta pe cinste alaturi de intreaga familie.

Pentru amatorii de senzatii tari, atractia principala de la IMG World of Adventure este rollercoaster-ul Velociprator care te propulseaza in doar 2.5 secunde la 100 km din jungla preistorica in desert. Pentru cei mici, Legoland Dubai nu se dezminte si pune la munca intreaga imaginatie si abilitati de munca in echipa ale copiilor; in parcul acvatic Legoland exista peste 20 de tobogane cu apa si atractii in stil Lego, potrivite pentru ca micutii sa se indragosteasca de apa.

Motiongate Dubai este un adevarat taram al aventurilor inspirate din 13 filme celebre de actiune si animatie de la Hollywood, iar Parcurile Bollywood includ spectacole live, atractii si calatorii legate de lumea filmului indian si, bineinteles, mancare indiana.

Cum este vremea în Dubai și care este cel mai bun moment pentru o vacanţă?

Dubai are o climă subtropicală, caldă și uscată. Temperaturile din timpul verii depășesc chiar și 40°C. În plus, umiditatea scăzută face ca temperatura ridicată să fie şi mai apăsătoare. Din acest motiv, mulți turişti aleg să viziteze în extrasezon.

Vremea ȋn Dubai

  • Ianuarie-martie: la începutul anului este mai răcoare (în jur de 20-30°C), ceea ce ȋnseamnă condiții ideale pentru vizitarea oraşului, plajă și plimbări.
  • Aprilie-iunie: începe să se încălzească (în jur de 35°C-40°C), astfel încât este mai indicat să te relaxezi în hotel în timpul zilei şi să vizitezi oraşul dimineaţa devreme sau seara.
  • Iulie-august: vara este extrem de secetoasă și caldă, așa că trebuie să te protejezi de căldură (depășește adesea 40°C). Cel mai bine este să ieşi afară numai după lăsarea întunericului.
  • Septembrie-octombrie: toamna este ușor mai blândă, dar încă fierbinte (în jur de 35°C-38°C). Cei care rezistă la căldură se pot bucura de plaje, pot vizita obiectivele turistice și pot descoperi locuri interesante ȋn oraş.
  • Noiembrie-decembrie: sfârșitul anului aduce temperaturi de 25°-30°C, fiind momentul ideal pentru a te bucura de toate atracțiile orașului. Perioada festivă este plină de spectacole, diverse petreceri și evenimente.
Bucătăria emirateză
Bucătăria emirateză © Shutterstock

Unde și ce să mănânci în Dubai?

Bucătăria emirateză este un amestec unic de arome arabe, indiene, iraniene, turcești și mediteraneene. Multe dintre felurile de mâncare au câștigat popularitate în întreaga lume – pur și simplu trebuie să încerci un kebab autentic sau humus în timpul sejurului. Ce alte feluri de mâncare ar trebui să ȋncerci în timpul vacanței?

  • Shaorma autentică: ai ocazia să ȋncerci reţete tradiţionale ale unui fel de mâncare deja popularizat ȋn ţara noastră. Va trebui doar să decizi care ȋţi place mai mult.
  • Falafel: năut sau boabe de fasole prăjite, servite cu pită, legume (în principal castraveți, roșii și salată).
  • Mezze: o farfurie cu aperitive, cum ar fi humus, salată de vinete, legume murate, măsline, brânză și pită, printre altele.
  • Quzi: orez fiert, servit cu carne înăbușită (berbec sau pui) și condimente.
  • Luqaimat: gogoşele prăjite, servite cu miere sau sirop de apă de trandafiri.

Bucătăria tradițională emirateză este cel mai bine reprezentată în districtul istoric Deira și în Dubai Marina. Vei lua o cină arabă autentică în restaurante precum Zaroob sau Mama’esh, de exemplu.

Cazare – unde merită să stai în Dubai?

Deși Dubai este cunoscut în principal pentru cele mai luxoase hoteluri, cum ar fi Burj Al Arab Jumeirah, există multe opţiuni de cazare disponibile în oraș. O variantă mult mai accesibilă este, de exemplu, Rove City Walk, într-o locație extrem de convenabilă, cu numeroase facilități și peisaje frumoase ale orașului.

Cea mai ieftină opțiune sunt hostelurile, cum ar fi At The Top Hostel, situat în centru. Camerele sunt îngrijite și complet echipate. Aceasta este o opțiune excelentă pentru cei cu un buget redus, în special pentru cei care călătoresc în grup.

Cum te îmbraci în Dubai  – sfaturi vestimentare

Este important să fii conștient de valorile și tradițiile culturale ale Emiratelor Arabe Unite și să le respecți în timpul vizitei tale aici. Acest lucru înseamnă că trebuie să știi cum să te îmbraci în Dubai. Bărbații și femeile au reguli de vestimentație diferite, așa că este important să le cunoști pe ambele. 

Atât persoanele de gen masculin, cât și cele de gen feminin ar trebui să evite îmbrăcămintea indecentă sau transparentă în spațiile publice. În special ca femeie, trebuie să știi ce să porți în Dubai, pentru a respecta codul vestimentar al locurilor pe care le vizitezi. 

În general, este recomandat să acoperi umerii și genunchii în spațiile publice. Optează pentru tricouri cu mâneci și pantaloni până la genunchi pentru bărbați. Doamnele pot purta fuste sau rochii care acoperă genunchii sau pantaloni lungi. Această regulă se aplică în special în locurile religioase. De asemenea, este bine să eviți îmbrăcămintea indecentă sau transparentă. Lasă acasă hainele prea scurte, decolteurile adânci și articolele vestimentare foarte strâmte. Respectând aceste reguli, vei arăta respect față de cultura locală și vei evita să atragi atenție negativă asupra ta.

Pe plajă sau la piscinele hotelurilor, poți purta îmbrăcăminte de baie. Dacă ai cazarea într-un hotel sau resort, verifică cerințele lor privind îmbrăcămintea în zonele publice, cum ar fi restaurantele sau spațiile comune. Unele locații pot avea un cod vestimentar mai relaxat, dar este întotdeauna bine să verifici și să te conformezi regulilor acestora.

Cam acestea sunt principalele lucruri care țin de ce nu ai voie in Dubai în privința hainelor. 

Ce nu ai voie să faci în Dubai și ce este permis

Ce trebuie să știi când mergi în Dubai? Această țară are restricții și reguli destul de stricte în ceea ce privește nu doar îmbrăcămintea, dar și conduita în spații publice. 

De exemplu, consumul de alcool este permis doar în hoteluri, baruri și restaurante licențiate din Dubai. În ceea ce privește consumul de porc în afara locațiilor specifice, el este interzis. Asigură-te că te bucuri de aceste produse doar în spațiile permise și nu le aduci în locuri publice.

Printre ce nu ai voie să faci în Dubai se numără și consumul și traficul de droguri. Astfel de activități sunt strict interzise. Orice implicare ilegală poate duce la consecințe grave. 

De asemenea, relațiile intime în spațiile publice sunt interzise și pot duce la amenzi sau chiar la arestare. Este important să respecți codul moral și să fii discret în ceea ce privește aspectul respectiv. Acest lucru implică și apropierea fizică. 

Nu în ultimul rând, criticarea familiei regale sau a religiei este considerată o infracțiune și se numără printre ce nu trebuie să faci în Dubai. Evită să faci comentarii ofensive sau să critici aceste aspecte sensibile pentru localnici. 

Așadar, acum știi ce este interzis în Dubai, care este codul vestimentar acceptat și ce obiective turistice nu trebuie deloc să ratezi!


Instagram

Cauți un anumit loc?