În locul meselor lungi şi ȋncărcate cu mâncare, ce zici de plimbări lungi pe plajă și printre livezi de măslini? În loc de ciorbă, ouă și drob, încearcă gyros, ouzo și fructe de mare. Paştele poate fi petrecut şi altfel. Planifică-ți prima vacanță de primăvară în afara ţării și prelungeşte-ţi sărbătorile cu câteva zile libere în plus.

În Cipru, Creta și Malta, temperaturile cresc atât de mult primăvara ȋncât poți începe să faci plajă și totul în jur ȋnfloreşte. Nu există aglomerație sau prețuri exorbitante. În plus, vremea este cu mult mai însorită decât dacă petrecem Paștele în România.

Paștele ȋn Cipru – o oază de verdeață și tradiții grecești

Primăvara transformă insula într-o oază de verdeață și flori. Chiparoşii, oleandrii, iasomia și florile sălbatice, precum macii, albăstrelele și margaretele, sunt în floare. Plajele sunt mai puțin aglomerate, permițându-ţi să te bucuri ȋn liniște de peisajele coastei. În această perioadă este normal să vezi pescarii plecând spre mare de pe malurile din apropiere.

Petrece Paștele în Cipru!

Paștele este sărbătorit în Cipru cu mare solemnitate și cu multe obiceiuri. Se organizează procesiuni stradale, liturghii la biserică și mese în familie. În fața bisericilor ortodoxe sunt aprinse focuri uriașe – rugurile lui Iuda – ouăle sunt vopsite în roșu, iar mielul este fript la proțap.

Mâncărurile tradiționale de Paște se bazează pe ingrediente proaspete, locale. În Cipru se consumă multe produse de patiserie tradiționale, cum ar fi flaounes (pâine umplută cu brânză, ouă și condimente). Aceste rulouri aromate sunt un element de bază al mesei de Paște pe insulă.  Tiropitas – aluat umplut cu bucăți mici de brânză și rulat în semințe de susan și biscuiți crocanți – sunt, de asemenea, un element de bază al meselor cipriote.

Agioi Anargyroi, Paphos © Shutterstock
Agioi Anargyroi, Paphos © Shutterstock

Atmosfera veselă de sărbătoare şi vremea însorită fac ca Paștele să fie o experiență unică în Cipru. Plimbările în oraș, excursiile pe munte, vizitele la bisericile ortodoxe și procesiunile te vor ajuta să te relaxezi într-un mod complet diferit pe această insulă de vacanţă.

Paștele în Creta – festiv, colorat și savuros

Primăvara în Creta este frumoasă și plină de culoare. După o iarnă blândă, natura se trezește, iar peisajul se îmbogățește cu plantele și florile luxuriante. Înflorirea în Creta începe la începutul primăverii și durează, de obicei, din martie până în mai.

Bucură-te de primăvară în Creta!

Una dintre florile caracteristice de primăvară ȋn Creta este macul, care colorează câmpurile cu un roșu intens. Înfloresc, de asemenea, orhideele sălbatice, diferite tipuri de lalele, narcise, iriși și violete. Primăvara poți admira și migdalii, florile lor roz și albe creând o priveliște ca din cărțile poştale cu cerul albastru pe fundal.

Şi ȋn Creta, de Paște se servesc mâncăruri tradiționale. Unul dintre cele mai importante ingrediente este carnea de oaie, care se prepară în diferite moduri (înăbușită cu ierburi sau prăjită). Un alt fel de mâncare popular este magiritsa, o supă de miel și ficat, servită atât în Sâmbăta Mare, cât și în Duminica Învierii.

În acelaşi timp, de pe mesele de Paște nu lipsesc Tsoureki(pâine împletită) și koulourakia (rulouri delicate și crocante, cu o formă distinctivă, adesea împletite sau în formă de cerc).

Arbori înfloriți pe insula Creta © Shutterstock
Arbori înfloriți pe insula Creta © Shutterstock

În timpul Paștelui, multe sate din Creta organizează procesiuni tradiționale în care credincioșii poartă icoane și cruci pe străzi, adesea acompaniate de muzică și dans. În unele regiuni din Creta se organizează și focuri de artificii pentru a simboliza victoria luminii asupra întunericului.

Paștele nu este doar o perioadă de ritualuri religioase și ceremonii, ci și o ocazie de a cunoaște cultura și tradițiile locale. În Creta vei întâlni oameni care își deschid casele și inimile pentru vizitatori, invitându-i să se bucure ȋmpreună de mese și sărbători.

Nu ȋn ultimul rând, primăvara în Creta este momentul perfect pentru a explora insula. Te aşteaptă drumeții pe munte, relaxare pe plaje sau plimbări cu bicicleta prin satele și orașele pline de farmec.

Malta – Paștele în floare și splendoare

Peisajele primăvăratice din Malta ȋnseamnă chiparoși înfloriți, iasomie, oleandri, maci, flori de porumb și margarete. Satele malteze devin verzi și luxuriante, contrastând frumos cu albastrul mării și al cerului. Primăvara pe insulă te ȋmbie la plimbări prin grădinile şi parcurile din oraș, cum ar fi grădinile Lower Barrakka sau San Anton.

Admiră superbele peisaje din Malta!

Deși temperatura apei este încă puțin mai scăzută decât vara, te poți bucura deja de o gamă largă de sporturi pe apă, cum ar fi scufundările, snorkelingul, navigația și windsurfingul. Apele limpezi și cristaline ale Mediteranei încurajează activitățile acvatice și plimbările pe plajele fără aglomerație.

Malta este o țară cu tradiții catolice adânc înrădăcinate, astfel că Paștele este sărbătorit cu mare solemnitate și pasiune. Procesiunile de stradă, slujbele bisericești și liturghiile speciale creează o atmosferă de neuitat care oferă o experiență spirituală profundă.

Decorațiune deasupra unei străzi în Malta în timpul ceremoniilor religioase © Shutterstock
Decorațiune deasupra unei străzi în Malta în timpul ceremoniilor religioase © Shutterstock

Unul dintre elementele distinctive ale sărbătorilor pascale din Malta sunt procesiunile care au loc în majoritatea satelor şi oraşelor. Localnicii iau parte la aceste parade colorate, purtând icoane și figuri religioase. Mulțimea este însoțită de orchestre care interpretează cântece religioase. În Vinerea Mare au loc reconstituiri ale Patimilor lui Hristos.

În timpul Paștelui în Malta, nu lipsesc mâncărurile tradiționale pregătite cu grijă. Una dintre cele mai importante este figolla (prăjitură umplută cu migdale). Carnea de oaie, fasolea în sos de roșii și pâinea tradițională în formă de cruce se vor afla şi ele pe mese.

Aşadar, un Paște petrecut în Malta ȋnseamnă o gamă largă de experiențe – de la cele estetice la cele spirituale și culinare. Chiar şi numai pentru asta, merită să experimentezi o vacanță complet diferită de cele obișnuite.



FAQ

Instagram

Cauți un anumit loc?