Anul acesta, la început de iarnă, avem 4 zile de huzur, la fix pentru o minivacanță. Și nu știu alții cum sunt, dar eu nu vreau să-mi bat capul cu plecări în străinătate. Dacă și tu vrei să sărbătorești românește de 1 Decembrie, ia aminte mai jos.

romania esky

1. Vatra Dornei – Perla Bucovinei

De ce merită o minivacanță: putem să spunem orice despre România, dar nu că ar duce lipsă de peisaje incredibile. Zonele montane sunt cel mai rapid și simplu tratament pentru stres, ore suplimentare neplătite și vecini gălăgioși. Aerul curat, liniștea, conectarea cu natura într-o drumeție de câteva ore – toate adunate, îți vor aduce relaxarea după care tânjești. Ce aduce în plus Vatra Dornei e și posibilitatea de te conecta la tradițiile românești. Pe lângă asta, de Ziua Națională a României, ai parte de spectacol omagial cu paradă militară și spectacole cu ansamblurile folclorice “Dorna Dorului” și “Plaiurile Dornelor”. Tot în aceeași perioadă, poți să mergi și la Dorna Winter Fest, acesta fiind organizat în cadrul Târgului de Iarnă. Sau poți să stai la căldura șemineului și să joci Catan 3 zile legate cu gașca. E doar o propunere, nu înseamnă că asta am făcut eu anul trecut.

vatra dornei esky

Opțiune de cazare 1 Decembrie: Pensiunea Gentiana. Prețurile încep de la 11.5 euro/persoană/noapte și are recenzii extrem de bune de la clienți. Atenție însă, a mai rămas numai 1 cameră dublă disponibilă!

2. Păltiniș, Sibiu

De ce merită o minivacanță: peisaje incredibile, aer curat de munte (puternic ozonizat, bogat în aerosoli – recomandat de altfel pentru tratarea asteniilor, a anemiilor, dar și a surmenajului fizic și psihic),  liniște, posibilitatea de face drumeții și de a te conecta la tradițiile românești, monumentele istorice (Casa Turiștilor, Casa Medicilor și Sala Monaco), apropierea de orașul Sibiu (doar 32km distanță) și prin urmare posibilitatea de a vedea Târgul de Sărbători. Bonusuri: Palatul Brukenthal găzduiește până la finalul anului o expoziție unică – ce merită văzut neapărat este “Grădina Secretă”, un tapet imprimat pe pânză de in de origine orientală, decor ce datează din secolul 18. În plus, în Sibiu nu trebuie ratată nici Gușterița (cartier al orașului) cu Biserica Romanică din secolul 13, Casa Parohială Luterană, Piatra memorială Johan Michael Ackner.

paltinis esky

Opțiune de cazare 1 Decembrie: Hotel Class HermannStadt. Prețurile încep de la 26 euro/persoană/noapte, iar condițiile sunt excelente. Micul dejun este și el inclus în preț. Atenție însă, a mai rămas doar 1 cameră dublă disponibilă!

3. Alba Iulia

alba iulia esky

De ce merită o minivacanță: dacă simți că o să te lovească spiritul patriotic în preajma zilei de 1 Decembrie, trebuie neapărat să mergi la Alba Iulia. Aici se organizează cea mai frumoasă și mai mare manifestație de Ziua Națională a României și în plus, în perioada 1 decembrie 2017 – 1 februarie 2018, în Piața Cetății poți explora bunătățile din Parcul Sărbătorilor de Iarnă.

Opțiune de cazare 1 Decembrie: ApartHotel Crema Residence. Prețurile încep de la 35.5 euro/persoană/noapte, apartamentul este foarte îngrijit și în plus, este doar la 2.3km de centru.

4. Lepșa, Vrancea

lepsa esky

De ce merită o minivacanță: anul trecut de 1 Decembrie am fost fix aici și vă spun: Lepșa este locul perfect în care să te deconectezi total de lume și să uiți de toate grijile de la birou (măcar pentru câteva zile). Dacă ai norocul să prinzi și prima ninsoare acolo (cum am avut eu) o să-ți fie cu atât mai greu să pleci. Zonă liniștită, Lepșa este perfectă pentru plimbări prin natură și admirat fulgii de afară de la căldura șemineului.

Opțiune de cazare: Pensiunea Dalia.

Ce alte variante mai ai?

Dacă vrei să vezi mai multe opțiuni pentru perioada următoare, poți căuta în secțiunea dedicată de hoteluri. Iar dacă ai nevoie de sfatul unui expert, colegii de la rezervări îți stau la dispoziție – poți să iei legătura cu ei pe pagina de Facebook sau la numărul 031 100 50 50.

Spor la planificare!


Instagram

Cauți un anumit loc?