La început de martie, am ajuns prima dată în Amsterdam. Mai era și prima oară când plecam vreodată singură în vacanță. Știam că nu e o vreme ideală pentru o călătorie în orașul de pe Amstel, dar pentru că atunci era un concert la care voiam să ajung neapărat, am decis că o să accept acest mic neajuns, în speranța că o să compenseze prin restul. Ce bine că am avut gura aurită. Cu zile în care am prins și ploaie domoală, și vânt de-mi înghețau mâinile pe telefon, și soare care mă lăsa aproape la tricou, Amsterdamul nu foarte aglomerat de turiști (ce noroc) m-a primit c-un platou plin de delicatese una și una din care eu am ales, ca un copil răsfățat, ce-am poftit. Cel mai mult mi-a plăcut să mă plimb fără o direcție precisă, doar de dragul plimbării și de a descoperi câte un nou colț de oraș. Cel mai complicat a fost să-mi fac singură poze. Dacă ar fi să aleg un lucru care să definească Amsterdamul, acela ar fi oamenii care creează un mediu relaxat unde te simți confortabil oricum, oricând.

Întâi de toate, trei lucruri de ordin tehnic pe care le-am descoperit și care pe mine m-au ajutat:
– Google Maps pe telefon funcționează și fără să fii conectat la internet. Nu poți căuta ceva pe hartă, dar, folosindu-te de bulina care-ți arată unde ești pe hartă, zoom in și zoom out, poți să ajungi oriunde vrei, fără să te pierzi sau fără să stai cu harta de hârtie în mână, dându-te de gol că nu ești de acolo.
– cel mai util calculator pentru mijloacele de transport în comun. Trebuie să știi unde ești și unde vrei să ajungi ca să afli ce tramvai trebuie să iei și de unde. Apropo de asta, eu am stat undeva pe lângă Vondelpark și-am considerat că nu o să am nevoie de abonament pentru tramvai. M-am înșelat. În fiecare seară, după ce luam la pas tot orașul, mă întorceam acasă cu tramvaiul pentru că era la îndemână și circulau la fiecare cinci minute. În cinci zile am cheltuit peste 40 de euro pe cartele de câte o călătorie când puteam să-mi iau o cartelă de 26 euro valabilă pentru toată perioada. Să nu faci ca mine.
– când aveam neapărată nevoie de internet (doar de vreo trei ori în cinci zile, sunt mândră de mine), ori să stabilesc detaliile unei întâlniri, ori să pun vreo poză pe Instagram, mergeam la magazinele Episode (sunt patru în total) pentru wi-fi gratuit. Aici se vând haine second hand și vintage, unele dintre ele reinterpretate. Și tot aici au și cel mai bun net, mai bun decât la orice cafenea din oraș. Te plimbi printre haine, mai scrii un mesaj, probezi niște pantofi, mai pui o poză, și tot așa. Sigur, ideal ar fi să și cumperi ceva ca să te achiți (moral), mai ales că au lucruri frumoase și accesibile.

Am stat la The Neighbour’s Magnolia Hotel, central, aproape de Vondelpark și de Museum Quarter (piața unde sunt cele mai importante muzee). Camera curată și luminoasă, mic dejun bufet în living-ul spațios, decorat în culori pastelate unde alegeam în fiecare dimineață alt disc din colecția proprietarilor pe care să-l ascultăm în timp ce ne sorbeam cafelele. Am dormit unul dintre cele mai bune somnuri.

M-am plimbat continuu, cum ziceam. Nu prea am intrat la muzee – Rijksmuseum, Muzeul Van Gogh, Stedelijk Museum, Casa Annei Frank, toate arătau frumos pe dinafară, dar în fața lor se strângeau întotdeauna cozi interminabile, iar eu nu eram dispusă să aștept atât. Din ce am văzut, cel mai mult mi-au plăcut și aș recomanda oricui următoarele locuri:

Begijnhof (Begijnhof, nr. 30)
Locul e o curte închisă pe care nu o bănuiești de frumusețe, dincolo de ziduri, din piața aglomerată unde se află. Datează din secolul al XIV-lea, când era locuit de begijntjes – o comunitate de femei catolice care trăiau ca niște călugărițe, deși nu-și depuneau jurământul. În mijlocul spațiului se află o biserică anglicană încă funcțională. Casele din Begijnhof sunt locuite și în prezent de femei necăsătorite. Intrarea ușor ascunsă se face printr-o ușă (de multe ori închisă, dar nu încuiată) de lângă American Book Center.

Vondelpark
În Vondelpark e bine să mergi ca să te lași molipsit de relaxarea oamenilor care locuiesc orașul. Unii dintre ei ies la jogging, alții sunt în trecere, pe bicicletă, către birou/școală. Unii scot câinii la plimbare, alții improvizează picnicuri direct pe iarbă cu o cafea și un sandviș. Unii hrănesc rațele și pescărușii de pe lac, alții pur și simplu stau la soare. Nimeni nu se grăbește nicăieri, toată lumea se bucură de momentul ăla. După fiecare tură de parc am ieșit cu câte un zâmbet larg pe față.

În fața caselor
Am o slăbiciune pentru case, așa cum s-a văzut încă de când cu plimbarea în Praga. În Amsterdam, mi-au plăcut și casele vechi, și blocurile noi; și cele vopsite cu graffiti-uri elaborate (în special pe Spuistraat), și cele care încă păstrează însemnele breslei din care făcea parte proprietarul inițial. Multe sunt acoperite de iederă, toate au măcar câte o bicicletă la intrare. În unele zone, camerele de la parter, cu geamuri mari cât pereții, au câte o bandă opacă pentru puțină intimitate, dar, cumva, tot reușești să zărești câte o pisică dormitând pe o canapea.

Foam (Keizersgracht, nr. 609)
Muzeul de fotografie al orașului ar trebui să fie, după mine, inclus în programul fiecărui călător. Dincolo de expozițiile tematice ale artiștilor contemporani sau clasici, Foam mai are și o cafenea liniștită, plus o librărie cu albume de fotografie sau de artă, afișe sau cărți poștale imprimate cu fotografii faimoase. Loc ideal pentru cumpărat suveniruri pentru prietenii pasionați de arte, după ce descoperim viziuni noi pentru noi înșine.

Jordaan
De prima dată când am pus piciorul în Jordaan, am știut că e locul meu preferat din oraș. E liniștit, deși mereu se întâmplă ceva pe undeva. Buticurilor cu haine sau produse cosmetice artizanale li se alătură micile galerii de artă și restaurantele pentru orice preferință – de la cele pentru vegani la sushi bar-uri. M-am plimbat pe străduțele pline de case cu arhitectura tipic olandeză care au mereu câte trei-patru biciclete parcate la intrare, cum ziceam, după care îți dai seama cine locuiește casa respectivă – o familie cu o fetiță sau trei tinere prietene.

Micropia (Plantage Kerklaan, nr. 38)
Aici am ajuns după o plimbare prin Waterlooplein, unde sunt zilnic târguri de vechituri unde găsești orice, de la obiecte de decorațiune la haine de designer la prețuri de câte un euro. Pentru că eram în zonă și pentru că visam să ajung aici încă de la acest moment, m-am aventurat plină de entuziasm. Cu 14 euro mi-am asigurat intrarea în muzeul unde am învățat (din nou) despre microorganisme, bacterii și rolul lor în viețile noastre. Cel mai mult m-am distrat cu scanner-ul pe care îl controlezi din mișcările corpului, care-ți „citește” corpul și-ți spune ce mici viețuitoare locuiesc fiecare parte a corpului și care e rolul lor. Ghizii poartă halate ca într-un laborator plin de specialiști și-ți răspund oricând la orice fel de întrebare ai după ce privești prin microscoape, interacționezi cu prezentările multimedia instalate pe ecrane touchscreen, te relaxezi privind forfota furnicilor din mica lor fermă și studiezi întreg peretele de vase Petri cu specimene de microbi ce populează obiectele pe care le folosim zilnic.

Bloemenmarkt (Singel 630-600)
Piața de flori a Amsterdamului e, cum altfel, plutitoare – singura piața de flori plutitoare din lume, chiar. E instalată pe bărci acostate la mal și îmbie vizitatorii cu lalelele în soiuri dintre cele mai spectaculoase. Bulbii de lalelele de Amsterdam sunt unul dintre cele mai frumoase cadouri, mai ales pentru părinți sau prietenii pasionați de grădinărit. E un loc bun și pentru cumpărat magneți sau alte suveniruri, mai ales că oferta e variată și prețurile, de multe ori, mai mici ca în alte părți.

Winkel 43 (Noordermarkt, nr. 43)
Se spune că aici au cea mai bună plăcintă cu mere din oraș și tind să cred că au dreptate, chiar dacă nu le-am gustat pe toate, ci doar pe cea de aici. Despre specialitatea casei încă nu s-a dus vorba, așa că locul e liniștit, fără turiști, poate și pentru că e un pic mai departe de toate atracțiile din centru. Mi-am băut cappuccino-ul și mi-am savurat pe îndelete plăcinta la soare, alături de câțiva localnici cu care am schimbat câteva zâmbete și urări de bine, la final.

Albert Cuyp Market (Albert Cuypstraat)
Piața se întinde de-a lungul unei străzi întregi și adună comercianți care vând, practic, orice: stroopwafels pregătite pe loc, sub ochii tăi, pește de toate soiurile de luat și gătit acasă, flori, alune și semințe, haine noi și vintage, cărți, blănuri, produse naturiste, cosmetice, fructe și legume proaspete. O să te întâlnești cu localnici care-și fac piața pentru următoarele zile, dar și cu oameni la fel ca tine, care vor să descopere încă o parte autentică din oraș.

EYE Film Institute (IJpromenade, nr. 1)
EYE e ca un mic oraș dedicat filmului. În primul rând, e muzeu de film, așa că vei trece printr-o scurtă istorie a lui și admira camere de filmat în toată evoluția lor, de la kinetoscop la iPhone. Apoi, ajungi la zona interactivă de istorie a filmului unde vezi bucăți din filme și animații grupate pe stiluri și curente. La final, te poți distra cu green screen-ul în fața căruia ești filmat pentru a fi transpus, apoi, pe o secvență de film faimoasă, la alegere. EYE mai are și un restaurant foarte spațios și luminos, cu vedere la râu, plus un cinema unde rulează mai mereu câte ceva interesant, nou sau vechi. Unde mai pui că magazinul de suveniruri e un fel de rai pe pământ de unde e greu să pleci fără să iei măcar câteva cărți poștale și o jucărie. Partea cea mai bună am păstrat-o pentru final: ca să ajungi la EYE, trebuie să treci râul cu feribotul (gratuit, se ia exact din spatele gării), cu pletele în vânt și zâmbetul larg.

Locurile cu mâncare
Am încercat mai multe tipuri de mâncare, dar trei dintre ele reflectă cel mai bine cam cum se mănâncă aici. Sandvișul cu hering a fost, de cele mai multe ori, soluția optimă pentru atunci când eram pe drumuri, la plimbare, și nu aveam chef să mă așez undeva pentru mai mult timp. Am trișat și cu niște cornete de frites, dar mereu cu gândul la Belgia. La Rembrandt Corner (Jodenbreestraat, nr. 2) am mâncat supa tipic-olandeză: de mazăre pasată, cu bucăți de cârnați afumați și pâine neagră de secară învelită în bacon. Locul era plin de turiști, dar supa era așa de bună că zău dacă mi-a păsat. Într-o seară, am ajuns la cină la Bazar (Albert Cuypstraat, nr. 182), un restaurant turcesc aflat într-o fostă sinagogă. Locul e o întreagă experiență în sine, iar mâncarea foarte bună care îți e adusă la masă pe tăvi imense din argint completează de minune tabloul de tratament regesc.

Centrul Vechi și Red Light District (hartă)
Oricât de mult s-ar discuta despre Cartierul Roșu, n-ai cum să-l eviți. Mie cel mai mult mi-a plăcut pe zi, pentru că vezi oamenii mai bine, dar nici noaptea nu e tocmai rău, mai ales că suntem obișnuiți cu forfota haotică de la litoralul nostru, vara. Dincolo de faimoasele vitrine, Red Light District care e, de fapt, o stradă și Centrul Vechi, unde se află, mai au multe de oferit, cum ar fi restaurantele cu mâncare asiatică, magazinele cu benzi desenate, barurile, Oude Kerk – cea mai veche clădire din oraș – și multe rațe care ignoră toți trecătorii.

Podul celor 15 poduri (hartă)
În Amsterdam sunt peste 160 de canale și peste 1.280 de poduri. La intersecția străzilor Herengracht cu Reguliersgracht și Thorbeckeplein e un loc special de unde se văd 15 poduri deodată. Loc bun de făcut poze, loc bun de contemplat cât de frumos e orașul. La doi pași de el e Leidseplein, o piață plină de baruri și terase, cunoscută mai ales pentru distracția de noapte și pentru spectacolele de stradă.

Și un bonus:

Ce alte locuri mai știți în Amsterdam? Completăm lista împreună? 🙂