Primul târg deschis, pe 12 Noiembrie și ține până pe 23 Decembrie, este Târgul de Crăciun Frankfurt. Se ține în Birmingham, între Victoria Square și strada Upper New și poate fi considerat cel mai mare târg german din afara graniței nemțești, de unde puteți cumpăra decorațiuni, lumânări și păpuși. Atracțiile principale fiind covrigeii, bratwurst-ul, marțipanul, iar de băut berea germană și ciocolata cu rom.
Târgul de Crăciun Manchester este deschis între 18 Noiembrie și 21 Decembrie. Târgul începe din Albert Square, răspândindu-se pe străzile și în piețele din apropiere. Este unul din cele mai mari târguri din Marea Britanie cu băuturi tradiționale, fripturi de porc, delicatese europene și brânzeturi Lancashire.
Pe Tamisa între Southbank Center si London Eye, se ține anual Târgul de Crăciun Koln din Londra. La acest târg mâncarea este 100% nemțească: de la turta dulce în formă de inimioare, cârnați, muștar până la ketchup-ul picant. Singura excepție este făcută de chiflele proaspete cumpărate de la o brutărie nemțească din Londra.
Căutați un cârnat uriaș pentru a ajunge la standul firmei German Wurst de unde puteți comanda specialitățile cu brânză sau pe grătar și să nu uitați de berea Kolsch, specifică orașului Koln.
Spor la cumpărături!