Plaja_Grecia_eSky

Mihai Jurca ne-a ajutat cu un plus de inspiratie si a realizat un top al celor mai frumoase plaje de la malul Marii Mediterane. Te invitam sa afli mai multe despre ce merita sa vizitezi in aceasta vacanta de vara:

Vrem, nu vrem, apa turcoaz sau de culoarea smaraldului a devenit practic sinonimul vacantei exotice. Cautam pe internet, prin pozele prietenilor de pe Instagram, in pliantele agentiilor de turism, destinatia aceea indepartata, unde suntem doar noi pe o plaja cu nisip alb, la umbra unui palmier. Suna bine, de ce sa nu recunoastem!

Insa e bine sa stim ca aceste locuri spectaculoase nu sunt neaparat la celalalt capat al pamantului. Din Bucuresti, chiar in mai putin de doua ore de zbor cu avionul, poti spune cu mana pe inima ca ai ajuns in paradis. In insorita Sardinie, pe Coasta Dalmata (Croatia) sau in salbatica Formentera. Va invit intr-un tur al locurilor cu cea mai spectaculoasa apa din Europa.

1. Ses Salines – Spania (Formentera)

Ses Salines Formentera Spania eSky

Cea mai sudica insula din Baleare, aflata la 30 de minute de mers cu feribotul din Ibiza, Formentera este paradisul pe pamant. Foarte aproape de locul unde acosteaza feribotul, incepe o fasie lunga de pamant, care avanseaza cativa kilometri in apa, cu mai multe plaje cu nisip alb, fin, si apa foarte limpede. Interesant este faptul ca apa se adanceste foarte greu. Va trebui sa mergeti cateva zeci bune de metri in larg pentru a avea apa pana la gat.

In Formentera nu exista aeroport, deci va trebui sa zburati in Ibiza, iar de acolo sa luati feribotul rapid catre Formentera. Drumul dureaza aproximativ 30 de minute. Din port, pentru a ajunge la plaja, puteti inchiria un scuter, o bicicleta sau chiar o masina. De asemenea, exista un autobuz care face curse regulate catre plaja.

2. La Pelosa – Sardinia (Italia)

La Pelosa Sardinia eSky

La egalitate cu Formentera in topul preferintelor personale este Sardinia, insula situata la o aruncatura de bat de Corsica, dar care administrativ apartine de Italia. Cele mai spectaculoase ape din Sardinia sunt pe partile de nord si de est ale insulei. In nord este faimoasa La Pelosa Beach, o plaja cu apa turcoaz, care, la fel, se adanceste foarte greu, deci este excelenta si pentru cei care calatoresc cu copii. In estul insulei sunt mai multe “cale” (plaje), care sunt accesibile numai de pe mare.

Pentru a ajunge pe plaja La Pelosa va trebui sa zburati la Alghero, aeroport spre care exista curse directe din Bucuresti, apoi sa inchiriati o masina. Masina personala este cel mai bun mijloc de a explora insula, in ciuda faptului ca exista si transport in comun in Sardinia, dar flexibilitatea este redusa.

3. Nisa – Coasta de Azur (Franta)

Nisa Franta eSky

Pentru amatorii de vacante urbane, 2 in 1 (plaja si oras), Nisa este una dintre cele mai bune alegeri in materie de “apa spectacol”, doar nu intamplator zona se numeste Coasta de Azur. Pe toata intinderea Promenade des Anglais exista aproximativ 25 de plaje, publice si private, din pacate cam pietroase, dar asa e natura. Sunt usor de recunoscut. Pe plajele publice, in afara de prosoape, turisti, cosuri de gunoi si doua dusuri, altceva nu vei vedea. Sunt asa cum le-a lasat natura. Plajele private sunt ingradite, cu bar si/sau restaurant, sezlonguri, umbrele de plaja si cam tot ceea ce iti trebuie pentru o zi de vacanta. Cele mai vestite plaje sunt Ruhl, Lido, Blue Beach (langa Hotel Negresco), Voilier, etc.

Spre Nisa exista zboruri directe din tara noastra, operate de mai multe companii, atat de linie, cat si low-cost.

4. Porto Katsiki – Lefkada (Grecia)

Porto Katsiki Lefkada eSky

Plaja Egremni din Lefkada a aparut ani la rand in top 10 plaje la nivel mondial, dar, dupa cutremurul din 2015, acest mic paradis nu mai este accesibil decat de pe mare. Langa Egremni se afla plaja Porto Katsiki, un mic golf dominat de un perete abrupt de stanca, cu nisip galben si pietricele rotunde. Punctul forte al acestei plaje este culoarea apei, care te face sa uiti ca te afli totusi in Europa. Principalul inconvenient al acestei plaje este aglomeratia, ca de altfel in orice punct de interes de renume mondial.

La plaja Porto Katsiki se ajunge pe sosea sau cu vaporasul. Daca vreti sa mergeti in Lefkada cu avionul, va trebui sa zburati pe aeroportul din Preveza sau pe insula aflata la sud, Kefalonia. In sezonul de vara exista curse charter din Bucuresti catre Preveza.

5. Zlatni Rat- Bol (Croatia)

Zlatni Rat Croatia eSky

Zlatni Rat, in traducere Cornul de Aur este poate cea mai cunoscuta plaja din Croatia. Uitati-va atenti la poza de mai sus si incercati sa va aduceti aminte in cate cataloage de prezentare a Croatiei ati mai vazut-o. Plaja este pietroasa, si este delimitata de padurile de pin si apa limpede cristal. Mare atentie daca inotati, pentru ca zona este relativ periculoasa din cauza curentilor puternici.

Pentru a va delecta pe plaja Zlatni Rat, va trebui sa zburati la Split, de unde sa luati feribotul catre Supetar (sub o ora), apoi sa traversati insula de la nord la sud.

Tu unde te aventurezi in aceasta vara?

Daca te putem ajuta cu planificarea concediului perfect, colegii de la rezervari iti stau la dispozitie – poți sa iei legatura cu ei pe pagina de Facebook, la numarul 031 100 50 50 sau completand formularul de rezervare de pe site.

Spor la planificare!


FAQ

Instagram

Cauți un anumit loc?