podrozprezentem hero.jpg

Anul acesta tu ești Moș Crăciun. În loc de cadouri, dăruiești amintiri, așa că îi vei duce pe cei dragi într-o călătorie. Dar mai întâi trebuie să ajungeţi de la sanie la avion.

Sub bradul de Crăciun se află o cutie mică. Acum este goală. Dar, în curând, va fi plină cu amintiri pe care vi le veţi face ȋmpreună ȋn călătorie. Departe de rutina zilnică, în fața unor provocări și experiențe noi, relaţiile devin mai puternice, iar bucuriile şi timpul petrecut ȋmpreună aduc un sentiment de împlinire. Este un cadou care nu oferă doar fericire temporară – este o investiție în relația voastră și în starea de bine a tuturor.

Cuplu admirând o minunată priveliște la munte © iStock
Cuplu admirând o minunată priveliște la munte © iStock

Sărbătorile de iarnă pe plajă – Cipru sau Tenerife

Sărbători în timpul iernii? Înlocuieşte temperaturile scăzute, zăpada și ceaţa cu soare și o temperatură plăcută de primăvară. Astfel de condiții vei ȋntâlni ȋn Cipru și Tenerife. Sărbătorile de iarnă nu trebuie să însemne neapărat fuga de zăpadă, dar vom vorbi mai ȋn detaliu despre acest lucru în continuarea articolului.

Cipru

Cipru este denumită Insula Afroditei pentru că aici se presupune că s-a născut zeița greacă. Din punctul nostru de vedere, este o insulă perfectă pentru o vacanță de iarnă. Clima mediteraneană, cu o medie de 18° C, oferă condiții excelente, plus multe plante şi animale interesante de văzut şi drumeții în mijlocul naturii. Pe deasupra, poţi vizita o podgorie în Omodos sau poți face o excursie în Paphos pentru o lecţie de istorie. Aici vei vedea celebrele morminte regale (cel mai vechi dintre ele datează din secolul al IV-lea î.Hr.), un castel bizantin din secolul al XIII-lea și un parc arheologic cu mozaicuri antice.

Priveliște în Paphos © iStock
Priveliște în Paphos © iStock

Apropo de Paphos, poţi rezerva ȋncă de pe acum o sesiune de scufundări. Fiecare participant este pregătit sub supravegherea unui instructor, iar la final scufundarea se face în apele limpezi ale mării, la o adâncime de până la 5 m. Nu-ţi poţi imagina iarna fără zăpadă? Ai la ȋndemână o excursie în Munții Troodos, unde schiorii coboară de pe vârful cu nume mitologic – Olympus.

Tânără făcând scufundări în mare © iStock
Tânără făcând scufundări în mare © iStock
Experimentează activitățile incredibile din Paphos!

Tenerife

Tenerife în timpul iernii este o garanție a distracţiei și chiar a unui bronz frumos. Cea mai mare dintre Insulele Canare captivează prin diversitate. Există peșteri, dealuri vulcanice, păduri de dafini, floră exotică, plaje cu nisip și stânci. Insula Primăverii Eterne are temperaturi de… primăvară, deși pe cel mai înalt vârf al său poate fi zăpadă. Bineînțeles, este vorba despre vulcanul Pico del Teide, la care poţi ajunge cu telecabina pentru a vedea panorama extraordinară a zonei. În Parcul Național Teide vei întâlni şi mulți observatori şi admiratori ai cerului pe timp de noapte (pentru ei au fost pregătite puncte de observație speciale). Peisaje de neuitat vei ȋntâlni şi pe stâncile înalte precum Los Gigantes.

Cerul înstelat deasupra insulei Tenerife © iStock
Cerul înstelat deasupra insulei Tenerife © iStock

În restul timpului te poți relaxa într-o podgorie, de exemplu în zona Tacoronte Acentejo. În San Cristóbal de La Laguna trebuie să vizitezi neapărat centrul vechi, cu influențe coloniale, inclus pe lista UNESCO. Clădirile colorate de aici pot reprezenta şi un fundal interesant pentru fotografii. Recomandarea noastră ȋn ceea ce priveşte atracțiile din Tenerife este, bineînțeles, o plimbare cu barca pentru observarea balenelor și delfinilor. În varianta extinsă, plimbarea poate fi completată cu scufundări în golf.

Bucură-te de soarele din Tenerife!
Viță de vie în Tenerife © iStock
Viță de vie în Tenerife © iStock

City break – Capitale europene: Amsterdam sau Paris?

Dacă trebuie să amâni o vacanță lungă, poți planifica un city break. O excursie într-o capitală europeană este ideea perfectă pentru o ȋntâlnire romantică, distracţie ȋntre prieteni sau momente speciale cu familia.

Amsterdam

Orașul canalelor, al brânzei, al lalelelor și al muzeelor, deși este doar o scurtă descriere. Amsterdam este o idee bună pentru un city break în orice perioadă a anului. Vizitează celebra piață de flori Bloemenmarkt sau Palatul Regal, cu binecunoscuta sculptură a lui Atlas care poartă pe umeri globul pământesc. Fă o plimbare în parcul Vondelpark, foarte apreciat de turiști și localnici deopotrivă. Seara, vizitează Cartierul Roșu sau mergi la o degustare de brânzeturi la un restaurant local. Amsterdam ȋnseamnă totodată case ȋnalte şi ȋnguste, care atrag atenția prin culorile și frontoanele decorative. Aici sunt foarte populare bicicletele, un element principal al peisajului urban. Când vine vorba de muzee, lista este lungă: Casa Rembrandt, Rijksmuseum și, nu în cele din urmă, Muzeul Vincent van Gogh. Peste 200 de picturi, 500 de desene și 750 de scrisori ale celebrului artist îi așteaptă pe vizitatori.

Distrează-te pe cinste în Amsterdam!
Arhitectura tradițională din Amsterdam © iStock
Arhitectura tradițională din Amsterdam © iStock

Paris

În timpul iernii, orașul îndrăgostiților capătă o nouă alură de romantism. Monumentele și străzile iluminate sunt prilej de plimbări lungi. Champs Elysées, Turnul Eiffel, Moulin Rouge, Versailles – la Paris nu există niciodată un moment de plictiseală. De asemenea, puteți face cumpărături în buticuri celebre sau puteți ȋncerca delicatese locale, precum foie gras, tarte flambée sau croissante cu unt, ȋmpreună cu o ceașcă de cafea. Când vine vorba de atracțiile noastre, nu puteau fi diferite. O vizită la Luvru, urmată de o croazieră pe Sena. Duo-ul perfect. Cel mai cunoscut muzeu din Europa conține opere de artă precum Mona Lisa și Venus din Milo. O croazieră pe Sena este un mod excelent de a vedea orașul dintr-o altă perspectivă. De-a lungul plimbării cu vaporul veți vedea Turnul Eiffel, Muzeul Orsay și Catedrala Notre Dame.

Luvru, Paris
Luvru, Paris © Martyna Górna

Parisul este, de asemenea, un punct de plecare ideal pentru o vizită la Disneyland. În compania personajelor Disney, puteți retrăi momente din visele copilăriei. Există o mulțime de atracții palpitante, inclusiv Space Mountain. Puteți naviga pe o navă din Pirații din Caraibe sau puteți juca rolul lui Indiana Jones. Într-o altă parte a parcului vă puteți întâlni cu prințesele Disney. Ziua voastră magică se va încheia cu priveliștea pe care toată lumea o cunoaște atât de bine – Castelul Disney luminat de focuri de artificii. Aceasta este ocazia perfectă de a-ți împărtăși amintirile cu o persoană dragă și de a vă simți la fel de lipsiți de griji ca atunci când erați copii.

Descoperă romantismul parizian!

City break pentru cei ocupaţi – Stockholm sau Nisa?

Un city break poate ȋnsemna şi o excursie ȋn timpul săptămânii, ceea ce reprezintă un cadou potrivit pentru persoanele ocupate, care nu pot pleca ȋntr-o vacanță mai lungă. Doar un zbor scurt stă între tine și o călătorie interesantă. Ce vei alege: Stockholm sau Nisa?

Stockholm

53 de poduri leagă 14 insule. Gamla Stan, centrul vechi al Stockholmului, ocupă 4 dintre ele. Plimbându-te prin oraşul vechi, treci pe lângă clădirile istorice vopsite în roșu, galben sau portocaliu. Feriboturile și bărcile trec des prin canalele dintre insule, iar traficul este similar cu cel de pe strada principală a orașului. În timp ce vă plimbați prin arhipelagul Stockholm, peisajele și apele calme devin decorul  perfect pentru discuţii și momente petrecute împreună.

Bruxelles © iStock

La Muzeul ABBA îl puteți asculta pe Benny Andersson cântând la pian „live”, chiar dacă el nu este fizic acolo. Instrumentul din muzeu este conectat la pianul său de acasă și cântă ori de câte ori Benny decide să facă muzică. După ce aflaţi mai multe despre fenomenul ABBA, merită să mergeți la un bar de karaoke sau la un club pentru a dansa pe melodiile trupei. De asemenea, veți vizita cartierul Södermalm. Cafenele, cluburile și magazine celebre se află în apropierea căsuțelor din lemn – unele dintre cele mai vechi construcții din Stockholm.

Descoperă peisaje de vis în Stockholm!

Nisa

Capitala Coastei de Azur este iubită de artiști, turiști, fani ai buticurilor de lux și de cei care apreciază vinurile bune. În timpul vizitei aici merită să vezi și orașele din jur, precum Cannes. Întorcându-ne la Nisa, oraşul are multe de oferit în orice perioadă a anului: galerii de artă, hoteluri care sunt o atracție în sine sau centrul vechi, plin de case colorate și istorice. Plimbă-te pe Promenade des Anglais sau ȋn zona portului, unde vei vedea bărci tradiționale de pescuit alături de iahturi scumpe. O panoramă unică asupra împrejurimilor este garantată pe Dealul Castelului și ȋn cartierul Mont Boron. Ca parte a atracțiilor, ȋţi oferim și un tur al regiunii Provence, combinat cu degustări de vinuri. Într-o singură zi vei vizita o podgorie, o plantație de măslini, vei vedea o cascadă şi priveliștea uluitoare a Rivierei Franceze din Gourdon.

Lasă-te captivat de Nisa!
Una dintre străzile din Nisa © Unsplash
Una dintre străzile din Nisa © Unsplash

Desigur, o călătorie oferită cadou poate avea multe forme. Mai multe destinaţii recomandate și pachete cu bilete de avion şi cazare pot fi găsite pe site-ul nostru.



FAQ

Instagram

Cauți un anumit loc?