În trei zile am reușit să înțeleg cât de complex e orașul, cu atracții și distracții pe numeroase straturi și niveluri, pe care le descoperi și le savurezi tot mai mult, cu cât avansezi în aventură. Am reușit să experimentez câte puțin din fiecare latură a sa: și cea de turist, și cea de călător aventurier, și cea de localnic. Și, poate ce e cel mai important, am reușit să înțeleg de ce unii călători spun că s-ar întoarce în Praga de nenumărate ori. Pentru că are multe de oferit, lucruri pe care nu le poți descoperi și savura în doar trei zile, așa cum a fost în cazul meu. Așa că am adunat totul într-o listă de zece motive care mă fac să spun și eu, alături de ceilalți, că m-aș întoarce la infinit să gust din aromele Pragăi. Iată de ce și pentru ce:

1. Cea mai frumoasă panoramă asupra orașului, câte una la fiecare pas

Praga e orașul care îți oferă cam la fiecare jumătate de oră încă o panoramă superbă asupra orașului, de genul celor care te lasă fără cuvinte de-adevăratelea. Prima de care am avut eu parte a fost sus, în capătul străzii Uvoz, după ce am ieșit din curtea Mănăstirii Strahov (pe care, din păcate, nu am avut timp să o admir decât de afară, dar am pus-o pe lista lucrurilor de văzut la a doua călătorie). Pe dreapta, Dealul Petrin și cele opt parcuri ale sale, inclusiv turnul de telecomunicații care reproduce fidel Turnul Eiffel, dar la o scară mult mai mică. Înainte, Mala Strana, unul dintre cele mai frumoase și mai vechi cartiere ale orașului, locuit în Evul Mediu de germani, iar în secolul al XVI-lea de italieni. Cartier pentru nobili în trecut, pentru praghezii înstăriți, în prezent. În stânga, Castelul din Praga, care îmi promitea, de la distanță, că o să mă impresioneze. La orizont, râul Vltava și cele 18 poduri ale sale. Cu priveliștea asta dinainte, la puțin peste o oră de când ajunsesem în Praga, mi-am spus în sinea mea că, da, o să tot revin în orașul ăsta că prea e frumos. 🙂

Au urmat apoi panorame la fel de impresionante din Piața Castelului din Praga (Hradcanske Namesti), de unde mi-am exersat talentul voyeuristic admirând casele luxoase din Mala Strana, cu piscinele lor impecabile.

Sau cea de care am avut parte de la unul dintre balcoanele castelului, acolo unde îmi imaginam că stăteau domnițele în așteptarea cavalerilor neînfricați plecați la vânătoare. Sau cea care mi s-a oferit pe Podul Carol, care m-a făcut să uit de agitația din jur, amintindu-mi de copilăria pe malul Dunării, cu briză și valuri învolburate.

2. Castelul din Praga și secretele sale

În Cartea Recordurilor, deține titlul de cel mai mare castel antic din lume, cu o suprafață totală de 70,000 m². Ce nu știam eu și nu reușeam să vizualizez cu acuratețe înainte de a-l vizita e că, de fapt, Castelul din Praga e un complex de construcții, ca o cetate sau ca o mică lume unde au locuit, de-a lungul timpului, regii Boemiei, împărații Imperiului Roman sau președinții Cehoslovaciei, alături de curțile lor regale sau de membrii echipei lor de conducere, după caz. Prin urmare, complexul numit Castelul din Praga e alcătuit din: palate, biserici – dintre care Catedrala Sfântul Vitus e cea mai impresionantă, săli speciale pentru turniruri sau pentru spectacole, turnuri și grădini.

Toate comunică între ele prin pasaje, porți, intrări șamd; teoretic, există o singură intrare și o singură ieșire, iar pentru a le parcurge trebuie să treci de la una la alta. Spun teoretic pentru că am o bănuială că dragii de cavaleri au construit și ceva pasaje secrete. 😀

Aveți grijă când porniți spre Castel: în fiecare zi la ora 12:00 are loc schimbarea gărzilor (cu care vă puteți poza, bineînțeles) cu fanfara. Asta înseamnă, însă, și că devine foarte aglomerat, ceea ce nu e tocmai comod.

Un alt lucru fascinant despre Castelul din Praga e că bijuteriile Coroanei Boemiei sunt ascunse aici. Da, da, ascunse. Vizitatorii pot admira reproduceri după aceste bijuterii într-una din sălile castelului, însă cele originale sunt ascunse într-o cameră dintr-un turn al Catedralei Sfântul Vitus, cameră zăvorâtă bine, pentru care există șapte chei aflate în posesia a șapte oameni-cheie de la conducere: Președintele, Primul Ministru, Arhiepiscopul, Președintele Camerei Deputaților, Președintele Senatului, Decanul Catedralei și Primarul orașului. Sunt expuse foarte rar, pentru a marca anumite ocazii speciale. În secolul XX au fost expuse doar de nouă ori, ultima dată în 2013, la alegerea președintelui Miloš Zeman.

3. Povești din turtă dulce, la Gingerbread Museum (strada Nerudova, nr. 9)

Am descoperit micul univers din turtă dulce pe drumul dintre două obiective turistice – Castelul din Praga și Podul Carol. Cum cobori pe Strada Nerudova în jos, spre pod, o să dai de magazin, undeva pe dreapta străzii. E mic și aproape că poți trece pe lângă el fără să îl observi. Mie mi-a atras atenția doamna care ambala turtă dulce cu mare grijă în dreptul unei ferestruici de unde puteai să admiri și să cumperi câte ceva, pentru o poftă pe fugă. Gurmandă cum sunt, nu m-am putut mulțumi doar cu atât. Am intrat și, vai, m-am teleportat într-un fel de basm unde și-au dat întâlnire toate personajele de poveste, de la faimosul Gingerbread Man, la prințese și prinți și animale de tot soiul. Specialitatea casei e, așa cum ați înțeles deja, turta dulce turnată și modelată în toate mărimile și formele. Bucuria cea mare e că nu doar arată bine (cum se întâmplă, de obicei, cu turta dulce), dar are și cel mai bun gust din toate timpurile. E pufoasă și e aromată și simți că-ți dansează unicorni pe limbă când te înduri și muști din ea. Poți să le cumperi pentru tine sau poți să le iei ca suveniruri pentru prieteni. Ceea ce am și făcut. Mai are rost să mai spun că prietena mea, care a primit cadou o inimă de turtă dulce, a declarat că e cea mai bună turtă dulce pe care a mâncat-o vreodată? 🙂 Bonus, pentru cine se pricepe la bucătăreală: au și forme de tăiat turta dulce (sau fursecuri și alte prăjituri), plus ingrediente pentru decorat. Eu am luat și dintre astea vreo două, cadou pentru cealaltă prietenă a mea care e as la preparat prăjituri.

Atenție: personalul din magazin nu știe limba engleză, deci o să vă fie un pic dificil să aflați direct de la ei rețeta secretă, dar, pentru cumpărăturile pe care le veți face, limbajul semnelor și un zâmbet cald e mai mult decât suficient. 🙂 Îi găsiți și aici.

4. Bere nefiltrată produsă local, la Berăria Novometsky (strada Vodičkova, nr. 20)

La Berăria Novometsky am ajuns flămândă și obosită, dar fericită, după ce cutreierasem bună parte din oraș. Are și restaurant, cu mâncare gustoasă din belșug, dar motivul pentru care e faimoasă e, evident, berea. E produsă de personalul propriu în mini-fabrica ce se află la subsolul restaurantului, sub nasul oaspeților, cum ar veni. Eu am băut o halbă mare de bere neagră nefiltrată – foarte bună, ușor aromată, nu foarte tare, dar foarte refreshing, ceea ce a fost perfect având în vedere că aveam nevoie de forțe proaspete, nu de mers la culcare. Pentru că aveam pile 😀 , m-am ales și cu un tur al berăriei, unde am admirat cazanele mari în care fermentează și apoi fierbe hameiul, dar și cele în care se odihnește berea proaspăt rezultată, înainte de a fi turnată în sticle și damigene, pentru a fi servită clienților restaurantului–berărie. Îi găsiți și aici.

5. Plimbarea pe Vltava, cu vaporul

Cum ziceam și mai devreme, m-am născut și am crescut lângă Dunăre, așa că ideea de croazieră pe Vltava, principalul râul al Cehiei, m-a bucurat enorm. La bordul vaporului Moravia am avut parte de o cină tip bufet cu multe feluri de mâncare, majoritatea finger food sau salate, plus Becherovka din belșug. Asta e băutura tradițională a Cehiei, un fel de lichior din ierburi, produs în Karlovy Vary, stațiune cehească faimoasă și pentru tratamentele balneo-climaterice.

La plimbarea pe râu m-am bucurat de un apus poetic, de genul celor care te fac să te întrebi dacă privești un tablou sau cerul, pe bune. Am mai admirat obiceiurile localnicilor care, pe seară, după ce îmi imaginez că pleacă de la birouri, își dau întâlnire pe malurile râului – în doi (am văzut multe cupluri ieșite la întâlniri romantice doar cu o pătură, o sticlă de vin și două pahare) sau în gașcă, fie la terasele de pe malul drept, fie la picnicurile organizate ad-hoc pe malul stâng.

Cu ocazia asta am putut să descopăr și părți ale orașului la care nu aș fi avut cum să ajung altfel. Bucăți de oraș cu dealuri și mini-păduri și stânci cu tuneluri prin care trec tramvaiele și mașinile, pe care numai localnicii le cutreieră, cel mai probabil.

Bineînțeles, cea mai frumoasă parte din plimbarea pe Vltava e pespectiva la Podul Carol, pe care apuci să îl vezi din vapor aproape din toate unghiurile: și de-o parte, și de alta, și de sub el. Mă simțeam ca-ntr-o poezie uber-romantică atunci când lebedele își luau zborul de pe râu, toate deodată, ca la un semnal, și treceau pe deasupra noastră și peste pod. O supradoză de romantism binevenită, de altfel.

6. Cealaltă față a orașului, noaptea

Praga e la fel de frumoasă noaptea cum e și ziua, ceea ce nu se poate spune despre orice oraș. Mai toate obiectivele, în frunte cu regele lor, Castelul din Praga, sunt luminate atât de spectaculos încât ai impresia că privești alt oraș, alte monumente. De fapt, puse cap la cap, cele două pespective – de zi și de noapte – îți oferă o imagine destul de completă despre ceea ce e Praga.

Pe străzile din Centrul Vechi (Old Town sau Staré Město) e forfotă așa cum e și la noi. Bine, un pic mai mult. Auzi vorbindu-se toate limbile Planetei, vezi japonezi cool trecând pe lângă rusoaice bibilite trecând pe lângă italieni relaxați, miroși mâncarea gătită la restaurante și terase sau la chioșcurile-vagon care vând cârnații lor tradiționali.

Cel mai mult mi-a plăcut că am ajuns, din pură întâmplare, la 22:00 la Ceasul Astronomic. O mulțime compactă de turiști aștepta cu telefoanele, tabletele și camerele foto deja ridicate, gata de acțiune. Am râs, inițial, în sinea mea și m-am gândit că sunt tare caraghioși. Apoi am asistat la spectacolul gratuit pe care îl oferă ceasul medieval în fiecare zi, la fiecare oră fixă: marionetele joacă un mic spectacol de teatru despre viață și moarte, despre vicii și virtute, despre cumpătare și exces. Nu știu cum e ziua, dar mie noapte mi-a plăcut așa de tare că am aplaudat cot la cot cu mulțimea de turiști.

7. Parcul Letna, refugiul localnicilor

Ca în orice oraș turistic mare, și în Praga localnicii sunt sătui de turiști. Așa că și-au păstrat câteva locuri secrete, doar pentru ei. Parcul Letna  e unul dintre ele. Ghidul meu a fost Mark, pe care vi-l amintiți, probabil, de acum ceva vreme, când ne-a povestit despre cele mai bune restaurante din Praga. În Letna, mica lor cetate cocoțată în vârful unui deal un pic cam greu de urcat pentru oameni care nu sunt căliți, așa ca mine, praghezii ies la jogging, la plimbări cu bicicleta sau la relaxare, pur și simplu. E și o terasă acolo, Letna Beer Gardens, care seamănă cu terasele noastre de la mare, doar că asta e într-o pădure. După ieșirea asta la supradoză de aer curat am dormit ca un bebeluș.

8. Casele pictate

Praga e plină de ele. Mai vechi sau mai noi, care mai de care mai artistice, cu scene din trecut sau cu pisici, în culori pastelate, ca de bomboane fondante, sau în culori sobre cărora timpul le-a dat un aer vintage tare frumos, clădirile pictate din Praga sunt fascinante. Poți să stai să le admiri la infinit, să încerci să-ți imaginezi ce a vrut să spună autorul, care e metafora din spatele fiecărui episod pictat sau cum era viața personajelor întipărite pentru totdeauna în memoria colectivă a orașului. Foarte interesante sunt și clădirile reprezentative pentru anumite curente artistice sau arhitecturale, cum e cea de mai jos, descoperită pe strada Nerudova, unde, în numele simetriei și al iluziei optice tipice barocului, arhitecții au decorat fațada cu câteva ferestre false.

 

 

9. Cinema-urile, galeriile de artă și muzeele

Mi-am promis că data viitoare când merg în Praga iau la rând toate cinema-urile, galeriile de artă și muzeele (mai) atipice, pentru că de data asta nu am avut timp și de ele.

Cinema-urile lor sunt multe, aproape câte unul la fiecare colț de stradă (cel puțin în centru, pe unde am trecut eu) și seamănă foarte tare cu cele clasice de la noi, cum e Cinema Scala din București. Intrările sunt decorate cu firme mari, cu un aer minimalist-comunist-auster, cu o grafică așa de frumoasă că ar putea trece drept opere de artă.

Apoi, galeriile de artă sunt și ele foarte numeroase. Mie mi-a atras atenția City Gallery Prague, din Old Town Square, unde era o expoziție cu opera lui Tim Burton, faimosul regizor de film, construită din schițe, desene, tablouri, fotografii, instalații și sculputuri.

Dintre muzeele mai atipice, adică altele decât cele de artă și istorie, pe care orice oraș le are, în Praga există Muzeul Comunismului, Muzeul de Chimie, Muzeul Devorak, faimosul compozitor ceh, Muzeul Bertramka, dedicat lui Mozart, Muzeul Aviației, Muzeul Transportului Public sau Muzeul Obiectelor Sexuale.

10. Oamenii

Praghezii sunt foarte relaxați și suficient de prietenoși cât să nu intre în vorbă cu tine, fără motiv, doar pentru că ești străin, dar să te ajute cu drag, dacă ai nevoie. Eu m-am împrietenit preț de câteva minute cu un ceh pe care l-am oprit pe stradă pentru că mă rătăcisem. Nu doar că mi-a explicat cum să ajung unde voiam, dar m-a și condus până acolo, că tot era în drumul lui. Am aflat din scurta noastră discuție că eram de-o seamă, tineri până în treizeci de ani, că lucra ca webdesigner freelancer, un job dificil (ca și la noi, de altfel), dar care îi plăcea foarte mult. Era născut și crescut în afara Pragăi, într-un oraș de provincie, de unde plecase destul de devreme, pentru studii și pentru un job mai bun. Adică tinerii lor sunt ca tinerii noștri, până la un anumit punct, ceea ce poate fi reconfortant când ni se mai întâmplă să ne simțim diferiți și nedreptățiți. 🙂

După atâtea povești, m-am urcat din nou în avionul care m-a și adus, de la CSA Czech Airlines, compania națională a cehilor, și, odată ajunsă acasă, mi-am zis că abia aștept să mă întorc în Praga. 🙂

Care sunt locurile unde ați merge oricând, de nenumărate ori? 🙂