Un articol de doipeglob.ro

Ideea excursiei deasupra Cercului Polar a apărut de nicăieri. Probabil că infuzia de oferte turistice tradiţionale cu peisaje mediteraneene, încărcate cu flora luxuriantă şi ape turcoaz, a avut exact inversul efectului scontat. Noi nu am fost niciodată adepţii vacanţelor clasice, cu mers la plajă sau lenevit sub umbrelă, noi ne dăm în vânt după descoperirea unor locuri mai puţin cunoscute publicului larg. Iar pentru că Aurora Boreală era de mult timp pe listă, am căutat un loc spre care turiştii autohtoni nu se îndreaptă prea des, dar de unde putem observa acest fenomen al naturii. Locul care a îndeplinit ambele condiţii a fost Arhipelagul Lofoten, Norvegia.

 

IMGL6183

Drumul până la destinaţie a fost lung. Am ajuns acolo, după vreo 18 ore de călătorie. Trei avioane, pe relaţia Bucureşti – Amsterdam – Oslo – Bodø şi un feribot, între Bodø şi Moskenes. Ultima parte a călătoriei a fost cea mai interesantă. Am aterizat la Bodø pe un vânt neprietenos, ce a făcut avionul să danseze pe faza finală a coborârii spre aeroport. 😀

Am mers pe jos, prin viscol, până la port, unde am găsit o sală de aşteptare la fel de primitoare precum autogara din Alexandria, acum 20 de ani (nu avem nimic cu Alexandria, dar Alex cunoaşte bine locurile, fiind fiu al oraşului). Nu vă speriaţi de asta. După 5 ore de mers cu feribotul, ajungeţi în unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-aţi văzut vreodată. 🙂 Nu uitaţi acasă pastilele pentru rău de mare. Mările arctice pot fi destul de agitate, iar Anca a simţit-o pe pielea ei. O pastilă luată înaintea călătoriei pe mare face minuni.

 

IMGL7070

Insulele Lofoten sunt altfel. Atât prin peisaj, cât şi prin atitudinea oamenilor care le locuiesc. Ai spune că traiul este aspru deasupra Cercului Polar, dar când ajungi acolo, constaţi că frigul nu se simte la fel ca acasă (datorită Gulf Stream-ului, care încălzeşte zona), iar oamenii sunt harnici şi prietenoşi.

Veţi rămâne, poate, surprinşi de faptul că localnicii sunt, mai toţi, îmbrăcaţi la fel. Salopete albastre, negre sau portocalii, tivite cu material reflectorizant. Atunci când locuieşti într-un loc în care vremea bună se poate transforma în ninsoare orizontală în numai cinci minute, ţinutele din revistele de modă sunt ultimul lucru la care te gândeşti. 😀 Chiar dacă nu e foarte frig în Lofoten, ar fi bine să aveți cu voi haine impermebile, bocanci de munte și căciulă, indiferent de anotimpul în care mergeți.

 

IMGL7272

Dacă sunteţi obişnuiţi cu hoteluri de mii de stele şi all inclusive, nu veţi găsi asta în Insulele Lofoten. Vă recomandăm să vă cazaţi într-o rorbu, adică o casă pescărească tradiţională. Noi am stat la Eliassen Rorbuer, un complex de căsuţe pescăreşti administrat de un cuplu de polonezi. Cei doi s-au cunoscut în Lofoten, le-au plăcut locurile, au rămas acolo şi s-au căsătorit. (Atenţie! Vi s-ar putea întâmpla şi vouă!). Eliassen Rorbuer se află pe Insula Hamnøy şi e, probabil, cea mai bună opţiune de cazare din sudul arhipelagului. La Eliassen, ai tot confortul de acasă, inclusiv o bucătărie complet utilată (veţi găsi chiar şi o formă pentru a coace un blat de tort). Nu veţi avea televizor, dar nu aveţi nevoie, atâta timp cât pe fiecare fereastră a casei veţi vedea un peisaj diferit.

 

MG 5228

Îndeletnicirea principală a localnicilor este pescuitul de cod, activitate ce le ocupă prima jumătate a anului. A doua sursă de venit este activitatea turistică, deoarece norvegienii din sud prefer să îşi petreacă vacanţa în Lofoten.

Dacă tot am vorbit de cod, vă recomandăm să încercaţi, măcar o dată, o masă gătită conform specificului local. Pentru asta, faceţi o vizită la Hamnøy Mat OgVinbu. Restaurantul cu nume complicat se află într-o clădire veche de mai bine de un secol şi e o afacere de familie. Totul se găteşte pe loc, din ingrediente proaspete, iar rezultatul e pe măsură. La fel şi preţul: aşteptaţi-vă la aproape 100 EUR pentru o masă de două persoane, la care mâncaţi un singur fel. De asemenea, ar fi bine să sunaţi (+47 76 09 21 45) înainte de a merge la masă, pentru că restaurantul nu are un orar fix. Încercați codul la grătar cu legume fripte, sos de smântână și cartofi fierți. Combinația e delicioasă.

Varianta ieftină pentru masă este supermarket-ul local. Vă recomandăm supermarket-ul COOP, aflat pe marginea drumului E10, în Reine. Găsiţi orice vă doriţi şi puteţi prepara totul în bucătăria din rorbu în care sunteţi cazaţi.

 

IMGL7099

Dacă iarna atracţia principală o reprezintă Aurora Boreală, vara, norvegienii sărbătoresc apariţia Soarelui de la Miezul Nopţii. Timp de o lună, Soarele nu apune, iar localnicii organizează o mulţime de petreceri pentru a sărbători acest fenomen. Că tot veni vorba, puteţi merge în orice perioadă a anului în Insulele Lofoten, însă, dacă vreţi să faceţi economii, vă recomandăm să vă planificaţi excursia în afara sezonului turistic, adică în afara perioadei mai – august. În plin sezon, cazarea va costa aproape de două ori mai mult.

Pentru a vă deplasa de pe o insulă pe alta, puteţi folosi autobuzele locale sau puteţi închiria o maşină. E o experienţă foarte interesantă să mergi cu autobuzele din Lofoten, în timpul anului şcolar. Anumite curse au şi rolul de autobuz şcolar. Ruta va trece pe la şcoală, apoi se va abate pe la casele tuturor elevilor. Abia după ce toţi elevii au ajuns în siguranţă acasă, autobuzul va reveni la ruta lui normală. Dusul copiilor acasă te face să interacţionezi cu comunitatea locală şi să înţelegi mai bine mersul societăţii în acele locuri. 🙂

 

IMGL8032

Pe lângă Aurora Boreală, fenomen pe care credem că oricine ar trebui să îl urmărească măcar o dată în viaţă, Insulele Lofoten oferă o mulţime de posibilităţi de petrecere a timpului liber. De la drumeţii către piscurile stâncoase şi lacuri ascunse, până la plimbări cu caiacul pe fiorduri, scufundări şi vizite la muzee care povestesc istoria pescuitului în ţinutul norvegian, Insulele Lofoten sunt locul în care vacanţa trebuie să dureze mai mult de o săptămână.

 

IMGL7581

***

doipeglob.ro este un blog de călătorie care prezintă destinații altfel și activități inedite în destinații clasice. Blog-ul este întreținut de Anca Tînc și Alex Conu. Anca este consultant PR, iar Alex este fotograf. Cei doi îşi doresc ca, în timp, blog-ul să devină o resursă relevantă pentru cei ce doresc să plece spre destinații neconvenționale. Urmăriţi-le poveştile şi pe Facebook. În perioada 18-24 septembrie, doipeglob.ro vor vizita din nou Insulele Lofoten. De data aceasta, vor fi însoţiţi de un grup de pasionaţi de călătorii, care doresc să vadă şi să fotografieze Aurora Boreală. Mai multe detalii, aici: doipeglob.ro/inscrierile-pentru-photo-tour-ul-in-insulele-lofoten-au-luat-sfarsit/


FAQ

Instagram

Cauți un anumit loc?