Statueta leului din Piaţa San Marco a fost o vreme simbol al Serenissimei (vechea denumire care a fost dată Veneţiei, datorită politicii oraşului de a nu participa la războaie sau la conflicte, în sec. XVI-XVIII) şi continuă să fie emblematic pentru frumoasa lagună. Cei care vor privi mai atent statuia vor observa la picioarele leului o carte cu un înscris latin: Pax tibi Marce, Evangelista Meus (Pace ţie, Marcu, evenghelistul meu).
Numele străzilor
Spre deosebire de alţi europeni sau chiar de conaţionalii lor, veneţienii au câte o denumire pentru diferite tipuri de străzi. Astfel, dacă napoletanul spune „via” la orice stradă, la fel cum germanul spune „strasse” sau francezul „rue”, veneţianul are cam şase denumiri folosite frecvent pentru a se referi la străzi.
Numele acestora este precedat de un termen, aşa încât:
Rio înseamnă stradă sau canal (totuna, în anumite cazuri, doar suntem al Veneţia!)
Calle – stradă mai largă
Fandamenta – stradă care dă în Grand Canal
Campiello: străduţă
Campo: bulevard sau piaţă
De menţionat că multe străzi din Veneţia au fost pastrate cu numele originale, vechi de câteva secole. Majoritatea fac referire la breslele care le locuiau: croitori, pantofari, pălărieri, fierari etc. Altele poartă numele unei instituţii de seamă aflate în zonă: Calle dell’Abbazia, Calle del Teatro etc.
Ca o curiozitate, se pare că termenul de „mercerie” provine din Veneţia. Merceria desemna în urmă cu câteva sute de ani în urmă locul unde se vindeau haine şi ţesături. În zilele noastre, sensul acesta s-a pierdut în mare parte.
Gondola
Gondola este barca emblematică a Veneţiei, construită în întregime manual. Termenul „gondolă” are origini incerte: se crede că are rădăcini în grecesul „kondi” – scoică, în vreme ce alţii cred că vine din latinescul „cymbula” – bărcuţă, sau „cunula”, care înseamnă tot scoică.
Cert e că gondolele sunt folosite ca mijloc principal de transport în Veneţia încă din anul 697. La început, gondolele erau vopsite în culori vii, azi toate sunt negre – urmare a unei legi date în epoca Serenissimei, care impunea ca toate bărcile să fie vopsite astfel.
Gondolele măsoară 11 metri în lungime, cântăresc 600 kg şi sunt compuse din nu mai puţin de 280 de piese confecţionate din diverse tipuri de lemn.
Barca are o formă alungită şi lungă, asimetrică – partea stânga este mai mare decât dreapta.
Ornamentul exterior din fier se numeşte ferro şi are rolul de a proteja prora de stricăciuni (în caz de accidente pe apă, de exemplu – un fel de bară de protecţie la maşini). Structura sa face gondola potrivită doar pentru ape puţin adânci – pe mare, nu este tocmai mijlocul de transport ideal.
Hangarele unde sunt construite gondolele se numesc „squeri”, iar meşterii – „squeraroli”.
Gondolierii vorbesc o italiană ce poate părea puţin ciudată străinilor, chiar şi celor care cunosc italiana:
– Sià de longo! : Mergi înainte!
– Sià stali! : La dreapta!
– Sià premi! : Atenţie!
Ciao
Puţini ştiu că renumitul cuvânt “Ciao” are origini veneţiene. Este, de fapt, o prescurtare a propoziţiei “Sciavo vostro” ( sau “schiavo vostro”) care înseamnă literal “sclavul dumneavoastră”. A fost o formă de salut folosită în vechime, utilizată restrâns în zilele noastre.
Tiramisu
Vestita prăjitură Tiramisu este un fel culinar specific veneţian şi se bucură de aprecierea gurmanzilor din întreaga lume. A fost preparat încă din Renaştere şi se traduce prin cuvintele “ia-mă” – în sensul cel mai explicit (sau “fă-mă fericită”, ca să îi dăm o notă sexuală mai pronunţată).
Se spune că Tiramisu era desertul preferat al curezanelor şi al damelor de companie, dar şi al soţiilor ceva mai îndrăzneţe. Acestea din urmă îl serveau bărbaţilor lor, Tiramisu bucurându-se de reputaţia de bun afrodiziac.
