Suc proaspăt de rodii, cu picăturile sale dulci-acrișoare, se revarsă de pe tarabe pe străzile acoperite de un strat fin de nisip. Pivnițele construite din piatra umedă din care au fost ridicate zidurile orașului vechi păstrează răcoarea. În aer se simt amestecuri de smirnă și tămâie orientală ale căror arome pot fi găsite doar în Orașul Sfânt. Împrejur sunt falafel prăjit și halva făcută cu semințe de susan proaspăt măcinate. Kosher, bineînțeles. Și sare. Plutind în aer, pentru a nu uita niciodată cât de aproape este Marea Moartă. Acestea sunt gustul și mirosul Ierusalimului.
Tel Aviv este numit ȋn ghidurile de călătorie Orașul Alb. Dar cei care ajung ȋn Ierusalim cu mașina pot vedea clădiri strălucitoare ieșind din spatele dealurilor în timp ce parcurg kilometri de serpentine. Ierusalimul nu are senzația unui oraș mare. În schimb, are un aer misterios, o enigmă, o aură de povești neștiute care se ascund în spatele porților Orașului Vechi de gresie albă sau pe străzile înguste ale cartierelor din ce în ce mai ortodoxe.
Cu cât îl cunoști mai bine, cu atât mai mult îi poți simți atmosfera mistică. Una care nu există nicăieri altundeva în lume. Cei care au fost la Ierusalim își vor aminti pentru totdeauna atmosfera reverberantă a cultului celor trei mari religii ale lumii care îi însoțește pe vizitatori atunci când trec de zidurile Orașului lui David. Aici se întâlnesc Biblia, Coranul și Tora și de aici pornesc în călătoria lor, purtând mesajul profeților care au propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu.
O casă despărțită de un zid
Localnicii trec pe lângă el în fiecare zi în drumul lor spre serviciu, școală sau rugăciune. A devenit o parte inseparabilă a vieții de zi cu zi din Israel și Palestina. Înalt de 8 metri, construit din blocuri de beton. Zidul. Pentru turiști, este un simbol al conflictului dintre Israel și Palestina. Pentru localnicii care au prieteni, familie sau persoane iubite de cealaltă parte este o amintire dureroasă. Și în timp ce politica joacă un rol cheie în această zonă, iar conflictul continuă să escaladeze, oamenii nu sunt ȋntotdeauna cea mai importantă parte.
Într-unul dintre barurile din Ierusalim, aud o poveste despre cum zidul nu a distrus, de fapt, relațiile dintre oameni. Este un simbol, o barieră, o diviziune, dar se poate trăi dincolo de diviziuni. Este greu de înțeles, mai ales pentru vizitatorii cărora li se face pielea de găină la vederea zidului de 790 de kilometri lungime, acoperit cu sârmă ghimpată.
Suntem noi, evreii
Numai în Israel există aproape un milion de Haredim (evrei ultraortodocși). Aproximativ 270.000 trăiesc în Ierusalim, majoritatea în Mea Shearim, unul dintre cele mai ortodoxe cartiere din oraș, dacă nu din țară. Pe vremuri, acesta era separat de restul Ierusalimului prin ziduri și exact 100 de porți. Astăzi, granița invizibilă este marcată de afișe care le cer turiștilor să se îmbrace modest, să se abțină de la fotografii și să respecte tradiția.
Mea Shearim este locuită în principal de Hasidim (un subgrup al Haredimilor). Deși este greu de imaginat pentru noi, europenii, Hasidimii și-au ȋnchinat viața așteptării revenirii lui Mesia, pentru care se roagă de trei ori pe zi. Totodată, au renunțat aproape cu totul la tehnologie, iar telefoanele lor mobile sunt kosher, ceea ce înseamnă că pot accesa doar conținut cenzurat.
Este imposibil să nu-i observi pe Haredim. Costumele lor tradiționale te duc înapoi în timp. Bărbații poartă pantaloni negri până la genunchi și paltoane negre lungi cu franjuri la curele, șosete albe până la genunchi și pantofi negri. Plus pălării care arată ca niște jobene cu boruri mai largi. Și perciunii care ies pe dedesubt, pe care evreii nu-i taie, așa cum poruncește Tora.
De asemenea, se acordă atenție femeilor, care sunt extrem de subordonate bărbaților în această ramură a iudaismului. Femeile căsătorite se rad pe cap și poartă peruci din cauza unei legi din religie care interzice rugăciunea în fața femeilor cu părul descoperit. Inițial, era suficient un văl, dar tradiția a evoluat. Chiar și în zilele călduroase, femeile evreice poartă colanți pentru a nu-și expune pielea în fața străinilor. Îmbrăcămintea lor trebuie să fie modestă și discretă, iar perucile lor nu trebuie să fie mai lungi decât nivelul umerilor.
Nu întreba dacă merită. Mergi şi descoperă cu ochii tăi, dar respectă ceea ce vezi. Și pregăteşte-te pentru orice. Priviri ale copiilor, arătarea cu degetul către ținuta ta diferită, zeci de peruci de vânzare pe stradă și, în cel mai rău caz, cineva care va arunca cu pietre la vederea unui aparat de fotografiat sau a unui telefon îndreptat spre Hasidimi. Așteaptă-te la o lume în care timpul aproape că s-a oprit. Și, deși evreii ortodocși trăiesc în acest loc și îl consideră casa lor, mulți dintre ei încă nu recunosc statul Israel, iar acesta este cel mai mare paradox dintre toate.
După ploaie iese întotdeauna soarele
O oră și patruzeci și două de minute. Atât mi-a luat să ajung în vârful Muntelui Măslinilor, de unde ai o priveliște spectaculoasă asupra Orașului Vechi. Scăldate în soarele care apune, zidurile de nisip par desprinse dintr-o carte poștală. Zidul Plângerii, locul unde a fost depus trupul lui Iisus Hristos, Drumul Crucii și Cupola Stâncii, acoperit cu nuanțe regale de aur. Așa arată oare paradisul?
Mi-aș dori să pot opri timpul. Doar pentru o clipă. La picioarele mele, însă, există un loc care îmi permite să fac acest lucru. Aici, în cel mai scump cimitir din lume, cu vedere spre întregul oraș Ierusalim, vor avea loc sfârșitul lumii și Judecata de Apoi. Evreii și musulmanii cred cu fervoare acest lucru, iar înmormântarea aici este cel mai mare vis.
Toţi vor sa fie primii salvaţi. Tu cât ai plăti pentru asta? Există un preț pentru a aștepta la porțile raiului? În acest caz, sumele ajung chiar și la câteva milioane de dolari, ceea ce pare absurd și fascinant în același timp, și nu este absolut deloc o supraestimare.
Sabat… Shalom!
După cum spune proverbul, Sabatul trebuie păstrat sfânt. În Israel, aceasta este perioada de la apusul soarelui de vineri până la apusul soarelui de sâmbătă. Crezi sau nu, în Sabat nu se face nimic. La propriu. Este un fel de duminică pentru creştini, dar în varianta premium, care interzice nu doar funcționarea magazinelor, ci și a tuturor mijloacelor de transport în comun, a instituțiilor statului și, pentru evreii ortodocși, a bancomatelor sau a… lifturilor.
Ai impresia că intri într-un nivel de inițiere complet diferit. Sabatul a introdus reguli foarte restrictive pe care rezidenții le respectă, deși le pot încălca. Până la urmă, este o tradiție evreiască, deci nu este respectată de musulmani, care în Ierusalim sunt bucuroși să le ofere turiştilor plimbări, cumpărături sau alte atracții. Așa se trăiește în orașul celor trei religii. Dacă unele reguli nu-ţi convin, există întotdeauna altele.
Unii compară Ierusalimul cu Bangkok, alții spun că fie îl iubești, fie îl urăști. Pentru unii este comercial, pentru alții este mistic și plin de locuri unice. Pentru mine, este nesfârșit, cu un caracter propriu, plin de contraste care te fac să te îndrăgostești nebunește de tine însuți, care te inspiră, care îți permite să trăiești ceea ce de multe ori ni se pare de neatins. Magie. Așa se simte Ierusalimul atunci când îți deschizi toate simțurile către el.
